Odată, o corabie cu câteva sute de oameni călătorea spre Ierusalim. Pe cale, la corabie s-a stricat ceva şi căpitanul a zis: Trei voi, trei noi, miluieşte-ne pe noi! – Trebuie să ancorăm undeva pentru a repara corabia. Şi, văzând în depărtare o insulă care părea pustie, s-au apropiat de ea, au ancorat şi au mers mai departe cu bărcile. Era o insulă cu multă vegetaţie. Oamenii au ieşit şi ei din corabie şi au început să umble pe insulă să vadă ce fel de pământ era acolo, pentru că vedeau flori diferite, păsări diferite faţă de ce văzuseră în ţara lor. Şi, aşezându-se ei să mănânce, văd deodată trei oameni care fugeau şi ziceau aşa: – Trei voi, trei noi, miluieşte-ne pe noi. Atâta spuneau, dar, vorbind în limba corăbierilor, aceştia îi înţelegeau. Şi toţi se întrebau ce e cu aceşti oameni, aşa că au alergat după ei prin pădure, i-au înconjurat şi i-au dus apoi la comandantul corabiei. Acesta i-a întrebat: Citeşte şi: Sfântul Grigorie Palama despre folosul rugăciunii neîncetate – De unde sunteţi voi? De când staţi aici? Dar aceia păreau că îşi uitaseră limba, pentru că nu spuneau decât “Trei voi, trei noi, miluieşte-ne pe noi”. Apoi, uşor au început să spună: – Acum vreo 30 de ani, aproape de această insulă s-a sfărâmat o corabie. Noi eram copii şi am ajuns aici pe câteva scânduri. Erau şi părinţii noştri pe vapor, dar ei au murit. Şi trăim aici de atunci. – Şi din ce trăiţi? – Am găsit aici de mâncare, că sunt nişte pomi pe insulă, cu seminţe, fructe. Atunci marinarii le-au lăsat din mâncarea pe care o aveau la ei, apoi i-au mai întrebat despre viaţa lor pe insulă. Căpitanul le-a spus: – Noi plecăm mâine. N-aţi vrea să veniţi cu noi? – Noi nu mergem nicăieri, vrem să rămânem aici. Avem tot ce ne trebuie şi suntem fericiţi. – Dar ce sunt vorbele acestea pe care le tot spuneţi mereu: “Trei voi, trei noi, miluieşte-ne pe noi”? Citeşte şi: Ecumeniștii de la ZiarulLumina strâmbă cuvintele Patericului, transformând graiurile și faptele duhovnicești în lumești – Când eram mici am auzit de la părinţii noştri că Dumnezeul nostru este Treime. Unul se cheamă Tatăl, altul Fiul şi altul Duhul Sfânt. Ei nu ştiau că e un Dumnezeu în trei persoane. – Şi ne-am gândit că dacă Ei sunt în cer şi noi pe pământ, să ne rugăm ca Aceia trei din cer să ne miluiască pe noi trei de pe pământ. Această rugăciune o ştim: “Trei voi, trei noi, miluieşte-ne pe noi”. Pe vapor era şi un episcop care mergea la Sfintele Locuri. Şi el a spus către preoţii care călătoreau şi ei: – Săracii, nici rugăciunea “Tatăl nostru” nu o ştiu. Haideţi, dacă tot înnoptăm aici, să îi învăţăm. Şi i-au învăţat preoţii cum să se roage, iar dimineaţa corabia, care fusese reparată, a plecat. În timp ce vaporul se îndepărta, unul din cei trei a zis: – Eu am uitat, voi mai ştiţi? – Nici eu nu mai ştiu. Citeşte şi: Sfântul Ierarh Tihon, Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, un patriarh martir al secolului XX – Haideţi după vapor, că nu este departe. Şi au început să fugă pe apă ca pe uscat şi ziceau către cei de pe corabie: – Mai staţi, mai staţi! Cei de pe corabie, văzând că aceştia mergeau pe apă, s-au înspăimântat. Corabia a încetinit şi ei s-au putut apropia şi au zis: – Am uitat “Tatăl nostru”. Iar episcopul, văzând că merg pe apă fără să se afunde, precum Hristos a mers pe mare, le-a spus: – Nu mai ziceţi “Tatăl nostru”, ci cum aţi zis până acum, că este bine. Atunci cei trei s-au prins de mână pe apă şi, plini de bucurie, au zis “Trei voi, trei noi, miluieşte-ne pe noi” până ce au ajuns la mal. Iată puterea rugăciunii şi a credinţei! Ei şi-au dorit să cunoască învăţătura despre Sfânta Treime, dar nu au putut să o descopere dintr-odată. Ei ştiau de un Dumnezeu în trei persoane şi se rugau neîncetat, dar când ziceau aceasta, o rosteau din toată inima. Iar Dumnezeu le-a dat să fie sfinţi.

Odată, o corabie cu câteva sute de oameni călătorea spre Ierusalim. Pe cale, la corabie s-a stricat ceva şi căpitanul a zis: Trei voi, trei noi, miluieşte-ne pe noi! – Trebuie să ancorăm undeva pentru a repara corabia. Şi, văzând în depărtare o insulă care părea pustie, s-au apropiat de ea, au ancorat şi au mers mai departe cu bărcile. Era o insulă cu multă vegetaţie. Oamenii au ieşit şi ei din corabie şi au început să umble pe insulă să vadă ce fel de pământ era acolo, pentru că vedeau flori diferite, păsări diferite faţă de ce văzuseră în ţara lor. Şi, aşezându-se ei să mănânce, văd deodată trei oameni care fugeau şi ziceau aşa: – Trei voi, trei noi, miluieşte-ne pe noi. Atâta spuneau, dar, vorbind în limba corăbierilor, aceştia îi înţelegeau. Şi toţi se întrebau ce e cu aceşti oameni, aşa că au alergat după ei prin pădure, i-au înconjurat şi i-au dus apoi la comandantul corabiei. Acesta i-a întrebat: Citeşte şi: Minunea NU s-a petrecut: Norul deosebit NU a coborât peste biserica ortodoxă de pe Muntele Tabor în timpul Sfintei Liturghii – De unde sunteţi voi? De când staţi aici? Dar aceia păreau că îşi uitaseră limba, pentru că nu spuneau decât “Trei voi, trei noi, miluieşte-ne pe noi”. Apoi, uşor au început să spună: – Acum vreo 30 de ani, aproape de această insulă s-a sfărâmat o corabie. Noi eram copii şi am ajuns aici pe câteva scânduri. Erau şi părinţii noştri pe vapor, dar ei au murit. Şi trăim aici de atunci. – Şi din ce trăiţi? – Am găsit aici de mâncare, că sunt nişte pomi pe insulă, cu seminţe, fructe. Atunci marinarii le-au lăsat din mâncarea pe care o aveau la ei, apoi i-au mai întrebat despre viaţa lor pe insulă. Căpitanul le-a spus: – Noi plecăm mâine. N-aţi vrea să veniţi cu noi? – Noi nu mergem nicăieri, vrem să rămânem aici. Avem tot ce ne trebuie şi suntem fericiţi. – Dar ce sunt vorbele acestea pe care le tot spuneţi mereu: “Trei voi, trei noi, miluieşte-ne pe noi”? Citeşte şi: Nu contează când murim, dar contează cum ne află clipa morţii – Când eram mici am auzit de la părinţii noştri că Dumnezeul nostru este Treime. Unul se cheamă Tatăl, altul Fiul şi altul Duhul Sfânt. Ei nu ştiau că e un Dumnezeu în trei persoane. – Şi ne-am gândit că dacă Ei sunt în cer şi noi pe pământ, să ne rugăm ca Aceia trei din cer să ne miluiască pe noi trei de pe pământ. Această rugăciune o ştim: “Trei voi, trei noi, miluieşte-ne pe noi”. Pe vapor era şi un episcop care mergea la Sfintele Locuri. Şi el a spus către preoţii care călătoreau şi ei: – Săracii, nici rugăciunea “Tatăl nostru” nu o ştiu. Haideţi, dacă tot înnoptăm aici, să îi învăţăm. Şi i-au învăţat preoţii cum să se roage, iar dimineaţa corabia, care fusese reparată, a plecat. În timp ce vaporul se îndepărta, unul din cei trei a zis: – Eu am uitat, voi mai ştiţi? – Nici eu nu mai ştiu. Citeşte şi: Sfântul Isaac Sirul: Din experienţa dobândită în necazuri se naşte înţelepciunea – Haideţi după vapor, că nu este departe. Şi au început să fugă pe apă ca pe uscat şi ziceau către cei de pe corabie: – Mai staţi, mai staţi! Cei de pe corabie, văzând că aceştia mergeau pe apă, s-au înspăimântat. Corabia a încetinit şi ei s-au putut apropia şi au zis: – Am uitat “Tatăl nostru”. Iar episcopul, văzând că merg pe apă fără să se afunde, precum Hristos a mers pe mare, le-a spus: – Nu mai ziceţi “Tatăl nostru”, ci cum aţi zis până acum, că este bine. Atunci cei trei s-au prins de mână pe apă şi, plini de bucurie, au zis “Trei voi, trei noi, miluieşte-ne pe noi” până ce au ajuns la mal. Iată puterea rugăciunii şi a credinţei! Ei şi-au dorit să cunoască învăţătura despre Sfânta Treime, dar nu au putut să o descopere dintr-odată. Ei ştiau de un Dumnezeu în trei persoane şi se rugau neîncetat, dar când ziceau aceasta, o rosteau din toată inima. Iar Dumnezeu le-a dat să fie sfinţi.