Au venit odată fraţi la avva Pamvó şi l-a întrebat unul: – Avvo, eu postesc câte două zile şi mânc două pâini; oare îmi mântuiesc sufletul, sau mă rătăcesc? Iar celălalt zise: – Avvo, eu capăt din munca mâinilor mele doi bani zilnic, şi păstrez puţin pentru hrană, şi ce rămâne dau milostenie; oare mă mântui sau pier? Deşi l-au r ugat mult, nu le-a răspuns. După patru zile aveau să plece, iar clericii îi mângâiau, zicând: nu vă amărâţi, fraţilor; Dumnezeu vă va da răsplată. Aşa este obiceiul bătrânului, că nu vorbeşte degrabă, dacă nu-l încredinţează Dumnezeu. Atunci ei se duseră la bătrân şi i-au spus: – Avvo, roagă-te pentru noi. – Vreţi să vă duceţi? – Da. Şi reamintindu-şi lucrarea lor, scriind pe pământ, zise: Pamvô, postind câte două zile la rând şi mâncând o pereche de pâini, oare prin asta este călugăr? Nu. Şi Pamvo lucrează de doi bani pe zi şi-i dă milostenie; oare prin asta este călugăr? Nu. Apoi le zise şi lor: bune sunt faptele, dacă-ţi păzeşti conştiinţa faţă de aproapele, aşa te vei mântui. Şi lămurindu-se, se duseră cu bucurie. S-au dus odată patru din Sketis la marele Pamvó, îmbrăcaţi în piei, şi i-a dat de ştire fiecare despre virtutea tovarăşului său. Unul postea mult, al doilea era neagonisitor, iar al treilea dobândise multă dragoste. Iar despre cel de-al patrulea spuseră că de douăzeci şi doi de ani era sub ascultar ea unui bătrân. Avva Pamvó le răspunse: vă spun că virtutea acestuia este mai mare. Fiecare dintre voi, orice virtute a dobândit, şi-a dobândit-o cu voia lui; acesta însă, tăindu-şi voia sa, face voia altuia. Asemenea oameni sunt mărturisitori, dacă păzesc (această rânduială) până la capăt. Citeşte şi: Cuviosul Paisie Aghioritul: În vremea noastră, lipsesc pildele Călătorind odată avva Macarie împreună cu fraţii prin Egipt, a auzit un copil zicându-i mamei sale: mamă, e un bogat care mă iubeşte şi eu îl urăsc, şi un sărac mă urăşte şi eu îl iubesc. Avva Macarie ascultă, minunându-se. Fraţii îi ziseră: – Ce înseamnă cuvântul acesta, părinte, de te-ai minunat? – Domnul nostru este, zău aşa, bogat, şi ne iubeşte, iar noi nu vrem să ascultăm de El, iar vrăjmaşul nostru Diavolul e sărac şi ne urăşte, iar noi iubim spurcăciunea lui. Zicea avva Pafnutie, ucenicul avvei Macarie: l-am rugat pe părintele meu: – Spune-mi cuvânt. – Nu fă rău nimănui, nu osândi pe nimeni. Păzeşte-le pe acestea şi te vei mântui. Citeşte şi: Ieşiţi din patimile lumii, ca să iasă spre întâmpinarea voastră Lumina cea din Tatăl A spus avva Pimen că a spus avva Pafnutie: În toate zilele vieţii bătrânilor, de două ori pe lună mergeam la ei, fiind la o depărtare de douăsprezece mile de ei, şi le spuneam lor toate gândurile, şi nu-mi spuneau alt cuvânt decât acesta „în orice loc te-ai duce, nu te măsura pe tine însuţi, şi vei fi liniştit“. A zis avva Pimen: dacă greşeşte omul, şi tăgăduieşte, zicând „n-am greşit“, nu-l mustra. Dacă nu, îi curmi însufleţirea. Dacă-i spui „nu te descuraja, frate, ci păzeşte-te de acum încolo“, îi trezeşti sufletul spre pocăinţă. Un mirean cu viaţa foarte evlavioasă s-a dus la avva Pimen. S-au nimerit la bătrân şi alţi fraţi, cerând să audă de la el cuvânt. Atunci bătrânul îi spuse mireanului celui credincios: – Spune-le cuvânt fraţilor. El se rugă aşa: iartă-mă, avvo! Eu să învăţ am venit. Silit fiind însă de bătrân, spuse: Eu sunt mirean şi vând verdeţuri. Şi negustorind, dezleg legăturile şi le fac mai mici, cumpăr ieftin şi vând scump. Din Scriptură însă nu ştiu grăi; o să vă spun o pildă. Un om i-a zis prietenului lui: fiindcă am dorinţa să-l văd pe împărat, haide cu mine. Prietenul îi spuse: vin cu tine până la jumătatea drumului. Şi îi spuse altui prieten: haide tu, du-mă până la împărat. Iar el îi spuse: te duc până la palatul împăratului. Îi spuse şi celui de-al treilea: hai cu mine la împărat. El îi spuse: vin, te petrec în palat, mă înfăţişez şi vorbesc şi te fac să intri la împărat. Ei l-au întrebat: – Care e tâlcul pildei? – Prietenul dintâi este nevoinţa, cea care ne călăuzeşte până la cale; al doilea este neprihănirea, care ajunge până la cer, al treilea, milostenia, care petrece până la Dumnezeu împăratul, cu îndrăzneală (familiaritate, nonşalanţă). Iar fraţii se duseră lămuriţi Citeşte şi: Sfântul Nicolae Velimirovici - Tâlcuire la Tatăl nostru Un frate îl întrebă pe avva Pimen: – Am făcut păcat mare şi vreau să mă pocăiesc trei ani. – E mult. – Dar până-ntr-un an? – E mult. Cei de faţă ziseră: – Până în patruzeci de zile? – E mult. Apoi adăugă: eu aşa spun, dacă din toată inima se pocăieşte omul, şi nu păcătuieşte mai departe, şi în trei zile îl primeşte Dumnezeu.